Descriere
”Titlul acestui workbook este foarte bine ales! În iunie 2022, când l-am achiziţionat, simţeam că sunt într-un blocaj profesional şi aveam mare nevoie să-mi clarific gândurile, pentru a şti cum să acţionez mai departe. Blocajul meu mental a presupus şi incapacitate de acţiune. M-am lăsat ghidată, cu multă blândeţe, prin toate întrebările şi procesul gândit atât de organic în workbook. Am lucrat conştient şi cât am putut eu de sincer, cu mine, ca să identific de ce mi-era atât de greu să trec la acţiune. Am simţit că fstructura și întrebările bine alese m-au purtat dinspre interior către exterior. Şi chiar dacă eram doar eu în faţa foilor de lucru, am simţit că nu sunt singură în acest proces, ceea ce m-a ajutat foarte mult să nu renunţ. Mi-a fost de mare ajutor: mi-am identificat cu claritate obiectivul la care voiam să lucrez dar nu îndrăzneam, mi-am făcut un plan de acţiune şi de susţinere şi am trecut la treabă. Mi-am dat voie să cred în mine! Cred că acesta este unul din cele mai mari beneficii aduse de acest workbook, caietul de lucru pe care ştiu că îl am la îndemână toată viaţa şi pot reveni oricând la proces.” – Roxana D
”Am cumpărat caietul de lucru get Unstuck după programul de Life Design, anticipând că tracțiunea și claritatea de după program s-ar putea să nu fie constante și că m-ar ajuta să am încă un instrument pe care să-l parcurg ca să mă pun în fața întrebărilor care îmi dau direcția sau mi-o aduc aminte, ceva mai accesibil ca timp care să mă ghideze înspre răspunsurile pe care le caut în viața mea din momentul respectiv. Intenția mea este ca la vară, când voi avea o perioadă de introspecție, să parcurg din nou caietul și întrebările de coaching pe care le conține ca să văd cum mă voi așeza în viața mea de-atunci.” – Delia B.